Ferma Mănişca

Bucuria de a trăi și a mânca sănătos

Prezentare generala

MANISCA
PRODUSE TRADITIONALE

             Muntele Mănișca se situeaza in vecinătatea varfului Lăcăuți, jud Covasna la o altitudine de 1677 metrii, pe un platou de-o frumusețe, sălbăticie și naturalețe rar întâlnite. Pădurile de rășinoase, molid si brad, pâraiele reci si umbroase, floristica si puritatea ierbii i-au ademenit din vechi timpuri pe mocanii din Covasna-Voinești. Turmele păstorate de ei urcau la munte prin luna mai, inceputul lunii iunie unde rămâneau până la sfârșitul verii la stâna din bârne de brad cu acoperișul din șițe de lemn lucrate manual, strunga, comarnicul, zavodarul, gălețile de muls din lemn, răvarul pentru brânză, crinta, fluierul ciobanesc, sunt doar câteva amintiri. Accesul in pășunile montane era foarte greu, nu erau drumuri decât hățasuri de oi pe unde urca tăliga sau calul cu șa. Nu de puține ori vremea era neprielnică cu ploi, tunete și fulgere dar ciobanii cu frică de D-zeu ridicau cruci pe vârful munților pentru a-i proteja de vreme,  dihanii și pentru a-și putea mâna turmele spre ierburile curate. Brânza se cobora din munte de doua ori pe an, in tot acest timp se păstra in stâna brânzii la loc întunescos, umbros, in burduși pe cetina de brad, nu degeaba umbla o vorbă pe la noi ca cea mai bună brânză este brânza de Mănișca. Eu sunt unul din urmașii străbunilor mei mocani iar in memoria lor am ridicat o stâna in Mănișca, care să ne amintească de tot ce au însemnat ei pentru noi, pentru obiceiurile românești, pentru bucuria de a trăi și a mânca sănătos.
Aici producem tradițional tot ce am învățat de la strămoșii mei,  brânzeturi Mănișca:

  • Caș dulce
  • Urdă dulce
  • Urdă sărată
  • Caș afumat
  • Brânză burduf
  • Păpuși de caș

             D-zeu ne-a lăsat muntele, strămoșii ne-au lăsat oboceiurile și tradițiile iar noi am pus suflet și da, asta înseamnă pentru noi Mănișca!